Despre Arta Olaritului in Romania

Olaritul este o ocupatie straveche ce se practica inca din vremuri stravechi, marturie stand frumoasele vase de ceramica din epoca neolitica, epoca in care pe teritoriul Romaniei s-a dezvoltat o civilizatie remarcabila.

Olaritul este o munca obositoare, necesitand forta, indemanare si cunostinte deosebite. Orice greseala poate avea drept consecinta distrugerea vasului si tot ce s-a lucrat pana atunci trebuie luat de la capat.

Barbatii scot lutul din locuri speciale, il aduc in gospodarie si il framanta cu mainile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecandu-l cu apa. Pasta astfel obtinuta se curata de impuritati, taindu-se in felii subtiri si se lucreaza apoi la roata.

Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat.

Formarea vasului necesita o tehnica deosebita si o viteza de lucru mare, pentru ca pasta nu trebuie sa se usuce (uneori vasul se realizeaza chiar in 40-50 de secunde).

Dupa modelare, vasele se lasa la uscat cateva zile, la umbra si apoi se ard in cuptoare speciale, dupa ce au fost in prealabil ornamentate si eventual smaltuite (la blide se smaltuieste numai partea interioara si marginile).

Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.

Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea pastei. O alta tehnica, intalnita in special in sudul Romaniei, consta in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta.

Toate culorile folosite sunt naturale.

Rosul se obtine dintr-un pamant bogat in oxid de fier (numit ruseala) Acesta se usuca, se toaca marunt, se rasneste si se inmoaie in apa. Se obtine astfel un lichid vascos care se strecoara prin panza sau sita si rezulta o substanta lucioasa.

Negrul se obtine si el dintr-un pamant special, gasit in eroziunile de pamant dupa ploi.

Verdele se obtine din zgura produsa prin arderea in cuptor a sarmei de cupru. Zgura se cojeste, se piseaza, se macina si se amesteca cu huma. Albul se obtine din var amestecat cu piatra alba de munte, arsa si pisata.
Galbenul este obtinut din huma de Medgidia (motiv pentru care se gaseste mai rar), amestecata cu ruseala.

Culorile care alcatuiesc modelele vaselor de ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite centre indica traditii bizantine.

Multimea vaselor produse isi poate gasi o explicatie in obiceiul ca la nunta sau la inmormantare acestea sa fie sparte. Multe vase se spargeau si inaintea inceperii postului, pentru ca bucatele mancate sa nu fie puse din greseala intr-un vas vechi si sa se “spurce” cu mancare “de dulce”. Oalele se adunau in fundul curtii si se spargeau cu ciomagul, fiind apoi inlocuite cu altele noi. Pana si “prepeleacul” (par cu cateva ramuri in varful carora erau agatate oalele cu gura in jos, ca sa se scurga dupa ce au fost spalate) era distrus, pentru a nu spurca noile vase.

Mestesugul olaritului folosea in primul rand in alimentatie, dar ceramica este folosita si in scop decorativ, in constructii sau pentru anumite ritualuri. Locuinta taraneasca cuprinde o varietate de vase de lut - oale, ulcioare, cani, strachini, chiupuri, blide, oale pentru tinut laptele, oale enorme in care se pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, vase pentru flori, jucarii, statuete etc.

Vasele smaltuite, bogat ornamentate si frumos colorate se folosesc si in scopuri practice, dar si la decorarea interiorului.

Deosebite sunt obiectele lucrate cu ocazii speciale, cum ar fi marile ulcioarele de nunta intalnite in Oltenia. Acestea folosesc culori vii pe fondul negru al vasului.